Ai avut o zi bună, ai rezolvat multe lucruri și primești o singură observație: „Aici puteai să faci mai bine”. Zâmbești, spui că ai înțeles, dar seara încă te gândești la acea propoziție.
Reiei conversația. Te întrebi dacă ai părut incompetentă. Îți amintești tot ce ai făcut bine, dar parcă nimic nu mai cântărește la fel de mult.
Nu toate criticile sunt nedrepte și nu toate reacțiile puternice au o cauză ascunsă. Uneori feedbackul este formulat dur. Alteori atinge o concluzie pe care o ai despre tine. Uneori ambele lucruri contează.
Ce a spus celălalt și ce ai auzit tu?
Imaginează-ți o ședință de echipă. O colegă spune: „Raportul trebuie verificat încă o dată”. Faptul este că a cerut o reverificare. Poate era necesară.
Dar în mintea ta se poate forma imediat un mesaj suplimentar: „Crede că nu sunt bună de nimic”. Acesta este un sens pe care l-ai atribuit replicii. Poate există indicii că persoana te disprețuiește; poate nu. Verificarea începe prin a separa cele două.
Întreabă-te:
- Ce cuvinte exacte a folosit?
- Ce reacție corporală am observat?
- Ce am presupus despre ce gândește despre mine?
- Ce dovadă am pentru acea presupunere?
- Dacă același feedback i-ar fi fost adresat unei prietene, aș interpreta la fel?
Reflexia: ce judec eu la ceilalți?
În abordarea mea, Legea Reflexiei este un reper de explorare a trăsăturilor pe care le admirăm sau le judecăm. Nu este o regulă prin care oricine te critică „oglindește” automat un defect al tău.
De exemplu, dacă etichetezi o persoană drept „pretențioasă”, ne uităm la comportamentul concret pe care îl numești astfel. Unde ai cerut și tu un standard înalt? Când ți-a fost util? Când te-a costat?
Nu căutăm o vină ascunsă și nu cerem răspunsuri inventate. Căutăm o înțelegere mai nuanțată a comportamentelor umane, inclusiv a celor proprii.
De unde a apărut verdictul despre tine?
Uneori, critica doare atât de tare pentru că pare să confirme o concluzie deja cunoscută: „Nu sunt destul de bună”, „Trebuie să fac totul perfect” sau „Dacă greșesc, voi fi respinsă”.
Dacă această concluzie apare în răspunsurile tale, putem explora când ai trăit-o intens. Poate a fost în copilărie; poate într-o relație recentă; poate nu poți identifica un singur moment. Nu presupunem rădăcina înainte să o descoperim.
Lucrăm apoi cu percepțiile legate de evenimentul concret, prin întrebări care explorează și cealaltă latură a experienței. Revenim la situația inițială și verificăm dacă interpretarea mai are aceeași forță.
Un exercițiu: din verdict în informație
Alege ultima critică ce te-a afectat. Fă două coloane: „Ce a spus sau a făcut celălalt” și „Ce am concluzionat eu despre mine”.
Sub fiecare concluzie adaugă întrebarea: „Ce informație verificabilă aș avea nevoie să cer pentru a ști dacă este adevărată?”
Poate următorul pas este să soliciți un exemplu concret sau să corectezi o greșeală. Poate este să pui o limită dacă cineva te umilește repetat. Nu există o reacție universală.
Dacă simți că o singură replică te duce mereu în același loc dureros, poți afla cum lucrez individual. Nu îți voi spune eu ce înseamnă critica pentru tine; vom explora împreună ce s-a întâmplat și ce concluzie ai tras.
Ce s-ar schimba dacă un feedback ar fi o informație de verificat, nu o definiție a valorii tale?